Unele dintre programele cele mai vizibile finanţate de Rotary International includ Rotary Youth Exchange, un program de schimb de elevi din învățământul secundar, şi cel mai vechi program al Fundaţiei Rotary, Ambassadorial Scholarships. Astăzi, există șase tipuri diferite de Burse Rotary. Mai mult de 38.000 de tineri din 100 de ţări au studiat în străinătate, sub auspiciile programului Ambassadorial Scholarships, astăzi aceaasta fiind programul cu cea mai mare finanțare privată de burse internaționale din lume.
În anii 2006-07 au fost utilizate subvenţii în valoare de aproximativ 15 milioane USD pentru a acorda aproximativ 800 de burse pentru beneficiari din 69 de țări care au studiat în 64 de ţări. Rotary Club Munchen International publică regulat experiențele lor în domeniul schimbului de elevi.
În iulie 2009, Fundația Rotary a finalizat o finanțare pentru Cultural and Multi-Year Ambassadorial Scholarships şi Rotary Grants for University Teachers.
Bursele Rotary, plătite de către fundație, lansate în 1947 în onoarea lui Paul Harris, se focalizează pe furnizarea de burse postuniversitare în întreaga lume, de obicei în alte condiții decât în propriile lor țări, în scopul de a asigura o expunere internațională și a ajua bursierii să obţină o experiență mult mai vastă.
Recent, a fost lansat un nou program, cunoscut sub numele de Rotary Peace and Conflict Resolution, care prevede fonduri pentru doi ani de studii postuniversitare în una din opt universități din întreaga lume.
Rotary stabileşte aproximativ șaptezeci și cinci de astfel de cercetători în fiecare an. Cererile pentru aceste burse se găsesc pe Internet, dar fiecare cerere trebuie să fie aprobată de către un club Rotary local. Copiii și alte rude apropiate ale Rotarienilor nu sunt eligibili.
Traducere din Wikipedia